Istoric

În Banat, alături de populaţia română băştinaşă, s-au aşezat în decursul timpului, elemente ale altor popoare. Elementelor străine aşezate în Banat în secolele anterioare, li s-au adăugat în secolul al XIII -lea, în cadrul politicii de colonizare habsburgică, altele noi, între care cel german predomina. Populaţia ce a sosit în Banat a fost destul de numeroasă. Până în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, s-a deplasat în această zonă o populaţie germană de 80.000 se suflete.
Majoritatea coloniştilor au fost originari din partea de sud şi de vest a Germaniei. Colonizările habsburgice în Banat s-au efectuat în trei mari perioade: carolină (1716-1740), teresiană (1745-1772) şi iosefină (1782-1787). Localitatea Măureni a fost înfiinţată în perioada a treia colonială, respectiv cea iosefină. În această perioadă au mai luat fiinţă şi alte localităţi svăbeşti, cum sunt: Gertjanesch (Cărpiniş), Ebenderf (Moraviţa), Orzydorf (Orţişoara),etc. Încă pe timpul Măriei Teraza, losif al ll-lea face trei călătorii în Banat: în 1768,1770 şi 1773. El reglementează colonizarea şi prin patenta din 1782 inaugurează cea de-a treia colonizare. Conform patentei fiecare familie primeşte gratuit 34 jugăre de pământ, animale (2 boi , 2 cai, o vacă) şi unelte de muncă. La ordinul împăratului, în anul 1784 au fost construite la Măureni 200 de case noi, din partea statului şi tot în acest an au sosit primele 30 de familii de colonişti germani. Aceştia au venit din părţile Rinului de Sus, din Pădurea Neagră, Alsacia, _Lorena şi Wurttenburg. Satul a primit numele de Moritzfeld. În total s-au stabilit în Măureni 202 familii (1786), care au primit 62 de sesii întregi şi 140 de jumătăţi de sesii ( 16-32 jugăre de pământ, o vacă, 2-4 cai, o căruţă, un plug, diferite unelte agricole, veselă, etc ). La venirea lor pe aceste meleaguri ei au avut de înfruntat multe greutăţi. Pământul era mlăştinos. Nu erau căi de comunicaţie. După construirea caselor s-a trecut la aranjarea străzilor a realizarea celor trei fântâni cu apă potabilă. Aceste fântâni aveau adâncimi între 40 – 50 m şi erau amplasate pe mijlocul drumului principal şi localităţii. în acea vreme, pădurile ocupau suprafeţe întinse, în câmp munca era foarte grea. Toţi coloniştii erau antrenaţi la munca de asanare. Prima formă de conducere a localităţii s-a constituit în 1786, an care marchează data definitivă a formării comunei Măureni. Primul primar al comunei a fost Nikolaus Pranzen. În acelaşi an s-a construit şi parohia catolică. Multe nume de familii cum sunt: Wolfschlager, Hallinger, Basterling, Steinbach, Tillinger, Ackermann, Kohlbach, Herzberger sau Rittingerau dispărut cu timpul. În anul 1796 s-a întocmit cartea funduală şi prima hartă a teritoriului comunei, în suprafaţă de 7669 jugăre. în anul 1805 comuna a primit dreptul de a ţine târguri săptămânale, în 1859 dreptul de a tine două târguri anuale, iar după alţi 10 ani dreptul de a ţine 4 târguri anuale. Revoluţia burghezo-democratică din 1848 – 1849 n-a afectat prea mult această localitate. Pentru a lega comuna de celelalte localităţi, între anii 1872 – 1873 s-a construit calea ferată Voiteg – Gătaia – Măureni – Reşiţa. Din păcate staţia C.F.R. se află la aproximativ 2 km de localitate. Moşierul Ludwig Wirkner nu a permis ca linia ferată să treacă peste moşia lui. Timpul efemer a rezervat comunei multe evenimente importante. Anii viitori au adus sătenilor îmbunătăţiri radicale în viaţa lor. Greutăţile însă nu au întârziat să se abată asupra locuitorilor. Calamitatea naturală, seceta din 1863, a distrus majoritatea culturilor nerămânând nici sămânţa necesară pentru semănat. Unii gospodari au fost nevoiţi să ia paiele de pe acoperişul caselor pentru a hrăni animalele. Nu peste mult timp se abătu o nouă catastrofă asupra locuitorilor, focul din 12 iulie 1875, care s-a dezlănţuit în preajma unei furtuni, începând de la marginea de sud a comunei. Focul s-a întins cu o repeziciune uimitoare din cauza acoperişurilor caselor formate din şindrilă sau paie. Acest incendiu a avut loc în timp ce majoritatea oamenilor erau la câmp, la strânsul recoltei. Focul a transformat aproximativ 100 de case în cenuşă. Printre aceste clădiri s-au aflat biserica, primăria şi şcoala veche. Pradă acestui incendiu au căzut şi majoritatea documentelor aflate în arhiva primăriei. Pentru asigurarea sănătăţii locuitorilor, în anul 1876, comuna a primit primul medic, care se îngrijea şi de populaţia localităţilor din jur. în 1892 a fost construit un spital epidemic apoi în 1900 s-a înfiinţat şi prima farmacie care mai există şi astăzi, în 1893 poşta a primit legătura telefonică. În anul 1908 se pun bazele coloniei Waldau /Şoşdea Nouă, fomată din şvabi veniţi din diferite comune ale Banatului (Liebling, Butin, etc.). Populaţia germană de aici a cumpărat în hotarul Şoşdei terenuri despădurite la un preţ foarte convenabil, în primii ani de la înfiinţare satul avea 54 de numere şi peste 300 de locuitori. Până în preajma primului război mondial, comuna s-a dezvoltat, deşi din când în când au existat perioade critice, provocate de calamităţi.
Primul război mondial şi-a lăsat amprentele şi asupra vieţii patriarhale pe care o duceau locuitorii comunei Măureni la acest început de secol. Mulţi fii ai acestor locuri sunt obligaţi să lupte în armata austro-ungară, contrar oricăror interese ale lor, departe de hotarele ţării,”… prin şanţurile Galiţiei, prin pădurile Bucovinei, pietrele pleşuve ale Italiei sau prin pustietăţile îngheţate ale Siberiei, unde mulţi şi-au pierdut viaţa devenind eroi ai neamului nostru. Numărul morţilor din comună, în acest război, a fost de 135. De-a lungul anilor teritoriul comunei Măureni a fost proprietatea mai multor moşieri. Primul care a posedat moşia a fost Ludwig Wirkner (1846 – 1878). El construit în mijlocul satului Măureni un frumos castel, construcţie terminată în 1850. în 1878 el vinde moşia lui Samuel Adler, care a posedat-o până în 1882. Din acest an şi până în 1889 trece în posesia moşierului Ceisa Sebestyen , care la rându-l o trece în proprietatea fiicei sale Margarethe Kenessey din prima căsătorie şi Just din a doua căsătorie). Ea a fost proprietara moşiei din 1889 până la înfăptuirea reformei agrare din 1921. Reforma agrară a contribuit oarecum la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale ţărănimii în anii imediat următori primului război mondial. Ea a contribuit la întărirea burgheziei satelor şi la diminuarea rolului moşierimii în viaţa economico-socială a României, în raport cu situaţia dinainte de război. După reformă s-au menţinut însă marea proprietate, în timp ce multe familii ţărăneşti rămân fără pământ. Ei au fost nevoiţi să lucreze la bogătaşi pentru a-şi întreţine familiile. Cu toate greutăţile după război se simte o ameliorare a situaţiei economice a comunei. Vechea moară Kern – fondată în 1899 a fost transformată şi modernizată în 1927. În anul 1925 în februarie, doi particulari au introdus lumina electrică în satul Măureni, pe baza unui motor. care asigura parţial electrificarea localităţii, iar în 1929 s-au electrificat şi străzile şi toate clădirile publice. Satul Şoşdea este electrificat abia în anul 1962. Începând cu anul 1925, alături de germani au fost colonizate 23 familii de români în Măureni. Ele au venit din părţile Sibiului. La venirea lor au alcătuit o colonie, stabilită la marginea satului, în anul sosirii lor statul le-a vândut din terenul agricol expropriat de la moşierul comunei suprafaţa de 15 jugăre de pământ la preţul de 750 lei jugărul, plătibili în rate.